Pline de suprize și încărcate cu noi provocări artistice, poveștile de la Teatrul ”Gulliver” se țes cu inspirație, pasiune și entuziasm. Iar în acest moment, două noi producții sunt în plin proces de creație la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale, animând și implicând întreaga echipă artistică, precum și celelalte departamente adiacente.

Astfel, ”Degețica” prinde contur magic prin eforturile intense ale echipei de creație coordonate de Miruna Dobrotă, regizoarea noului spectacol de la Teatrul ”Gulliver”, susținută îndeaproape de Andrei Cristea, în calitate de Asistent de Regie. De altfel, întreg nucleul de creație al acestui proiect, deși retrâns, însă deosebit de prolific și bogat în idei și inspirație, se remarcă prin faptul că reunește membri ai colectivului artistic al Teatrului ”Gulliver”: Elena Emandi, Nicoleta Miru-Cosma, Andrei Midișan și Eduard Onu.

Povestea micuței ”Degețica” promite o experiență artistică deplină, definită prin diversitatea mijloacelor de expresie implicate, precum mânuirea păpușilor, teatru de umbre, muzică live, dans și interpretare.

”Păhărelul cu nectar”, de Bartolomeu Anania, cea de-a doua producție aflată în lucru la Teatrul ”Gulliver”, este ”o feerie de spectacol”, după cum îl descrie scurt și cuprinzător regizorul Ștefan Ruxanda. Un nou proiect muzical susținut de compozitorul Eugen Dan Drăgoi, ce vizează cu precădere grupa mai mică de vârstă de public a Teatrului ”Gulliver”, dar promite să ofere o impresionantă experiență artistică, plină de culoare, armonie sonoră și emoție, pentru întreaga familie. Dincolo de universul vizual deosebit de expresiv, esența textului conferă putere și consistență acestui spectacol, prin forța mesajului la fel de actual și de relevant, precum era la vremea când a fost scris. Pleiada personajelor – gâze, instecte și flori - ce alcătuiesc povestea plină de tâlc din ”Păhărelul cu nectar” implică bună parte a colectivului artistic al teatrului, printr-o distribuție de seamă ce îi include pe: Andrei Ciugulea, Andrei Cristea, Andrei Midișan, Eduard Șișu, Nicoleta Miru, Cosmin Cosma, Valeria taban, Elena Emandi, Gina Geru, Ramona Păuc.

Mai multe detalii cu privire la activitatea cutrentă și proiectele Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver” sunt disponibile pe site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro, și pe pagina de Facebook @TeatrulGulliver.