© 2023 Teatrul pentru copii și tineret „Gulliver”
Ziua Mondială a Teatrului a fost inițiată în 1961 de Institutul Internațional de Teatru ITI. Este sărbătorită anual pe 27 martie de către Centrele ITI și comunitatea internațională de teatru. Pentru a marca această ocazie sunt organizate diverse evenimente de teatru naționale și internaționale. Una dintre cele mai importante dintre acestea este difuzarea Mesajului Zilei Mondiale a Teatrului prin care, la invitația ITI, o figură de talie mondială își împărtășește reflecțiile asupra temei Teatrului și Culturii Păcii. Primul mesaj al Zilei Mondiale a Teatrului a fost scris de Jean Cocteau în 1962.
Autorul Mesajul Internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 este Jon Fosse, scriitor şi dramaturg norvegian.
Arta este pace
Fiecare persoană este unică şi, totuşi, la fel ca oricare altă persoană. Înfăţişarea noastră vizibilă, exterioară este, fireşte, diferită de a oricui altcuiva – până aici, totul e clar –, dar există în acelaşi timp, înăuntrul fiecăruia dintre noi, ceva care aparţine numai şi numai acelei persoane, ceva care este doar acea persoană anume. Putem numi acest ceva spirit; sau suflet. Sau putem decide să nu-l definim prin cuvinte şi să-l lăsăm să existe în linişte.
Dar, deşi suntem diferiţi unul de celălalt, totodată suntem şi la fel. Oamenii din orice parte a lumii sunt fundamental asemănători, indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent ce culoare de piele sau ce culoare de păr avem.
Asta poate fi oarecum paradoxal: faptul că suntem total asemănători şi, în acelaşi timp, complet diferiţi. Poate că fiinţa umană este în mod intrinsec paradoxală, unind în sine trupul şi sufletul – noi reunim cea mai pământească şi mai tangibilă existenţă cu ceva ce transcende aceste limite materiale, terestre.
Arta, arta bună, reuşeşte, în felul ei minunat, să combine unicitatea absolută cu universalul. Ea ne face să înţelegem că ceea ce este diferit – ceea ce e străin, am putea spune – este universal. Astfel, arta spulberă graniţele dintre limbi, regiuni geografice, ţări. Ea concentrează nu doar calităţile individuale ale fiecăruia, ci şi, în alt sens, caracteristicile individuale ale fiecărui grup de oameni, de pildă ale fiecărei naţiuni.
Şi face asta nu nivelând diferenţele şi reducându-le la un numitor comun, ci, dimpotrivă, arătându-ne ceea ce este diferit de noi, ceea ce e străin sau altfel. Orice artă bună conţine exact asta: ceva străin, ceva ce nu putem înţelege pe de-a-ntregul, dar pe care totuşi, într-un fel, îl înţelegem. Conţine un mister, ca să zic aşa. Ceva ce ne fascinează şi ne împinge dincolo de propriile noastre limite – şi, făcând asta, creează transcendenţa pe care orice artă o conţine şi către care, totodată, ne conduce.
Nu cunosc un mod mai bun de a aduce laolaltă contrariile. Este exact inversul a ceea ce fac conflictele violente pe care le vedem prea adesea în lume şi care stimulează tentaţia distructivă de a anihila orice este străin, orice este unic şi diferit, folosind deseori cele mai monstruoase invenţii pe care ni le-a pus la dispoziţie tehnologia. E terorism în lume. E război. Pentru că oamenii au şi o latură animalică, guvernată de instinctul de a-l percepe pe celălalt, pe străin, nu ca pe un mister fascinant, ci ca pe o ameninţare la adresa propriei existenţe.
În felul acesta unicitatea – diferenţele pe care le putem vedea cu toţii – dispare, lăsând în urma ei o uniformitate în care orice este diferit devine o ameninţare ce trebuie eradicată. Ceea ce este văzut din afară ca o diferenţă, de pildă în privinţa religiilor sau a ideologiilor politice, devine ceva ce trebuie să fie înfrânt şi nimicit.
Războiul este o agresiune împotriva a ceea ce se află în adâncul nostru, al tuturor, împotriva acelui ceva unic. Şi este totodată o agresiune împotriva artei, împotriva a ceea ce se află în adâncul oricărei arte.
Am vorbit aici despre artă în general, şi nu în mod special despre teatru, dar asta pentru că, aşa cum am spus, orice artă bună, în adâncurile ei, se ocupă de acelaşi lucru: ia ceea ce este absolut unic, absolut specific şi îl face să devină universal. Uneşte particularul cu universalul pentru a-l exprima într-un fel artistic: nu eliminându-i specificitatea, ci reliefând această specificitate, lăsând ceea ce este străin şi nefamiliar să strălucească din plin.
Războiul şi arta sunt opuse, pur şi simplu, la fel cum sunt opuse războiul şi pacea. Arta este pace.
Versiunea în limba română: Alice Georgescu
Finalul de săptămână readuce pe scena Teatrului ”Gulliver” unul dintre cele mai apreciate titluri din repertoriu, ”Necuvinte”, spectacolul de suflet al lui Adrian Nour.
Chiar dacă este preponderent nonverbal, spectacolul "Necuvinte" se remarcă prin puterea de expresie și prin forța mesajului transmis, prin inspiratele forme artistice și mijloacele de punere în scenă impresionante.
Astfel, Necuvintele sunt gesturi simple, priviri, momente de liniște, imagini care reușesc să transmită mai mult decât o sută de cuvinte goale. Și poate că doar prin necuvinte mai putem lupta împotriva "fast-life"-ului pe care îl trăim în fiecare zi, împotriva zgomotului, împotriva a tot ce ne ține departe de noi înșine. Pentru că "linștea este începutul curățirii sufletului", spectacolul ”Necuvinte” de la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” te invită la tăcere, timp de o oră și jumătate, dezvăluind, cu umor și sensibilitate realitatea ce ne înconjoară.
Viziunea regizorală a lui Adrian Nour, completată de propria performanță de excepție și de aportul actorilor Nicoleta Miru-Cosma, Andrei Ciugulea și Andrei Midișan, creionează o retrospectivă ”colorată” și amuzantă a lumii în care trăim, cu nenumăratele-i tipologii umane, paradigme culturale și alte cutume sociale. Astfel, necuvintele se țes cu imaginii vii, compoziții scenice surprinzătoare și secvențe emoționante ce contrastează puternic cu ritmuri muzicale antrenante și umor din plin. Sunt o provocare amuzantă, sensibilă, ce impresionează dincolo de cuvinte și îndeamnă la cuget lin și ușor.
Un spectacolul memorabil ce se adresează întregii familii și ”vorbește” - aproape fără cuvinte - despre nevoia de apropiere de noi înșine, de lucrurile autentice, de ceea ce contează cu adevărat, deslușind, în limbajul sufletului, cu preaplin de inspirație, umor și sensibilitate plenitudinea unui mesaj atât de necesar și de actual.
Spectacolul de dimineață de la Teatrul ”Gulliver” îi așteaptă pe micii spectatori la ”Cei trei purceluși”, o poveste super veselă și antrenantă, începând cu ora 10:30.
Biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau secțiunea ”Bilete” din site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.
Cum arată întâlnirea dintre un fascinant vis de iarnă și o făgăduință plină de speranță?
Cu siguranță este încărcată de candoare, gingășie și sensibilitate, după cum demonstrează ”Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” de la Teatrul ”Gulliver”.
Spectacolul ce are la bază textul semnat de Matei Vișniec, cel mai cunoscut dramaturg român contemporan, dezvăluie, astfel, o poveste duioasă despre prietenie, generozitate, despre puterea și bucuria de a dărui.
Viziunea regizorală a lui Stelian Stancu, prezintă călătoria Omului de zăpadă, în căutarea Soarelui, un drum al descoperirii sensului vieții și al transformării. Caracterul antitetic al întâlnirii dintre Omul de zăpadă și Soare accentuează întocmai insolitul acestei mult așteptate întrevederi, care culminează cu un vis fascinant de iarnă, o transformare magică, prin făgăduința mărețului Soare: ”Te-am transformat în vis şi vei fi un vis viu, visul preferat al copiilor”. Astfel, finalul spectacolului păstrează speranța vie, menține deschis ciclul continuării și esența vieții: a rămas ”o mică inimă roşie, luminoasă, care palpită”.
Muzica originală a lui Eugen Dan Drăgoi completează formidabil tabloul hibernal, cu accente sprintene și jucăușe, iar elementele de scenografie realizate de Mihai Pastramagiu, definite prin culoare și expresivitate, evidențiază întocmai specificul sensibil al poveștii și gingăsia personajelor.
Spectacolul ”Omul de zăpadă” de la Teatrul GULLIVER poartă mesajul fascinant și emoționant al cunoașterii vieții, prin iubire.
Ca de obicei, biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau secțiunea ”Bilete” din site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.
Pline de suprize și încărcate cu noi provocări artistice, poveștile de la Teatrul ”Gulliver” se țes cu inspirație, pasiune și entuziasm. Iar în acest moment, două noi producții sunt în plin proces de creație la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale, animând și implicând întreaga echipă artistică, precum și celelalte departamente adiacente.
Astfel, ”Degețica” prinde contur magic prin eforturile intense ale echipei de creație coordonate de Miruna Dobrotă, regizoarea noului spectacol de la Teatrul ”Gulliver”, susținută îndeaproape de Andrei Cristea, în calitate de Asistent de Regie. De altfel, întreg nucleul de creație al acestui proiect, deși retrâns, însă deosebit de prolific și bogat în idei și inspirație, se remarcă prin faptul că reunește membri ai colectivului artistic al Teatrului ”Gulliver”: Elena Emandi, Nicoleta Miru-Cosma, Andrei Midișan și Eduard Onu.
Povestea micuței ”Degețica” promite o experiență artistică deplină, definită prin diversitatea mijloacelor de expresie implicate, precum mânuirea păpușilor, teatru de umbre, muzică live, dans și interpretare.
”Păhărelul cu nectar”, de Bartolomeu Anania, cea de-a doua producție aflată în lucru la Teatrul ”Gulliver”, este ”o feerie de spectacol”, după cum îl descrie scurt și cuprinzător regizorul Ștefan Ruxanda. Un nou proiect muzical susținut de compozitorul Eugen Dan Drăgoi, ce vizează cu precădere grupa mai mică de vârstă de public a Teatrului ”Gulliver”, dar promite să ofere o impresionantă experiență artistică, plină de culoare, armonie sonoră și emoție, pentru întreaga familie. Dincolo de universul vizual deosebit de expresiv, esența textului conferă putere și consistență acestui spectacol, prin forța mesajului la fel de actual și de relevant, precum era la vremea când a fost scris. Pleiada personajelor – gâze, instecte și flori - ce alcătuiesc povestea plină de tâlc din ”Păhărelul cu nectar” implică bună parte a colectivului artistic al teatrului, printr-o distribuție de seamă ce îi include pe: Andrei Ciugulea, Andrei Cristea, Andrei Midișan, Eduard Șișu, Nicoleta Miru, Cosmin Cosma, Valeria taban, Elena Emandi, Gina Geru, Ramona Păuc.
Mai multe detalii cu privire la activitatea cutrentă și proiectele Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver” sunt disponibile pe site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro, și pe pagina de Facebook @TeatrulGulliver.
Finalul acestei săptămâni marchează la ”Gulliver” întâlnirea cu una dintre cele mai apreciate producții ale teatrului, care tocmai a fost nominalizată la Premiile Galei UNITER 2024, spectacolul ”Alice in Wonderland”, în regia Anei Crăciun Lambru. Această nouă reprezentație programată duminică, 10 martie, de la ora 18:00, coincide cu recenta nominalizare a spectacolului, fapt ce confirmă – încă o dată – valoarea artistică a acestui inedit proiect ce implică și pune în valoare întreaga echipă a Teatrului ”Gulliver”. ”Alice in Wonderland” este povestea micuței fetițe fragile, visătoare, copleșită în și de această lume, o experiență emoționantă cu care fiecare rezonează deplin, indiferent de vârstă.
Totodată, spectacolul adresează o serie de teme și subiecte super sensibile, însă deosebit de importante și necesare pentru tineri: provăcările relației copil-părinte și gestionarea acestora, nevoia de comunicare, de relaționare și de conectare, nevoia de apartenență, de acceptare și de a fi înțeles, descoperirea și asumarea propriei indentități, acceptarea de sine, dobândirea încrederii de sine și chiar fenomenul bullying și felul în care acesta afectează dezvoltarea adolescentului, starea de sănătate mentală și emoțională a acestuia.
Astfel, ”Alice in Wonderland” - provocarea plină de curaj, asumată și lansată de regizoarea Ana Crcăciun Lambru și Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” capată și mai mult sens și greutate, prin recunoașterea și aprecierea de care se bucură acum – și mai mult- spectacolul. ”Alice” este pentru fiecare o experiență personală, unică și cuprinzătoare, înlesnită, cu maximum de inspirație și expresivitate, prin mijloace artistice și creative absolut impresionante și surprinzătoare.
În completare, cei mai mici spectactori ai teatrului sunt așteptați de la ora 10:30, la spectacolul ”De mână cu tine… nu mă tem și aflu frumusețea lumii”, o experiență senzorială specială, pentru copiii cu vârsta între 0 și 3 ani.
Biletele pentru spectacolele Teatrului ”Gulliver” se achiziționează online, accesând link-ul http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau secțiunea ”Bilete” din site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.
- ”Alice in Wonderland” - nominalizare la Premiile Galei UNITER 2024
- Premiera spectacolului ”Poveste de pluș” la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale
- Uimitoarele aventuri ale lui „Peter Pan” de la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale
- „ProvocART 2024” Concurs de proiecte pentru tinerii regizori - Ediția a II-a


