Teatrul ”Gulliver” participă la Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși din Chișinău

Teatrul ”Gulliver” participă la Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși din Chișinău

Săptămâna trecută, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” a participat la cea de-a X-a ediție a Festivalului Internațional de Animație „Sub bagheta lui Merlin”, din Timișoara, unde s-a bucurat de aprecierea publicului, la reprezentația spectacolului ”Alice in Wonderland”, în regia Anei Crăciun Lambru, spectacol ce a obținut, de altfel, Premiul pentru interpretare (rol secundar), câștigat de actorul Andrei Dombrovschi.

Teatrul ”Gulliver” își continuă parcursul la cele mai importante festivaluri și evenimente de gen din această perioadă și ajunge în această săptămână la Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși „Licurici – 80: Povești ce unesc generații” din Chișinău, la care vor participa teatre de păpuși din România, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova. Evenimentul, aflat la ediția a VI-a, marchează 80 de ani de existență a Teatrului Republican de Păpuși „Licurici” și are ca scop reunirea artiștilor și a publicului pentru a celebra arta teatrului de păpuși. 

Echipa Teatrului ”Gulliver” va lua parte la această gală aniversară prin susținerea spectacolului ”Alice in Wonderland”, pe data de 9 octombrie, ora 16:00, la Teatrul Național “Mihai Eminescu” din Chișinău.

”Alice in Wonderland” este un spectacol special din repertoriul Teatrului ”Gulliver” și se remarcă, în primul rând, prin diversitatea mijloacelor de expresie artistice, gândite și coordonate cu rigoare și inspirație de regizoarea spectacolului, Ana Crăciun Lambru. Astfel, îmbinând fascinația aparte a teatrului de umbre cu muzica live, arta mânuirii păpușilor cu secvențe dinamice de expresivitate corporală, completată de interpretarea artistică, jocul păpușilor humanet cu elemente de proiecție și video mapping, universul lui "Alice în Wonderland" e încărcat de simboluri, mesaje și, mai presus de toate, de emoție și simțire.

După revenirea de la Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși din Chișinău, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” reia repetițiile la cea mai nouă producție, spectacolul ”Despre greieri și furnici”, în regia Silviei Roman, ce va avea premiera pe data de 26 octombrie.

Mai multe informații și detalii cu privire la activitatea Teatrului ”Gulliver” sunt disponibile pe site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro sau pe pagina de facebook: @TeatrulGulliver.

Teatrul ”Gulliver” se pregătește să cucerească noi scene

Teatrul ”Gulliver” se pregătește să cucerească noi scene

Finalul lunii septembrie marchează pentru Teatrul ”Gulliver” oportunitatea de a ajunge pe noi scene, cu unele dintre cele mai apreciate și reprezentative spectacole din repertoriu. Astfel, pe data de 24 septembrie, de la ora 18:00, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” participă la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative 2025 din Brăila, cu spectacolul  ”Bădăranii” de Carlo Goldoni, în regia lui Cristian Gheorghe, care va avea loc la Sala Mare a Teatrului ”Maria Filotti” Brăila. Cea mai nouă producție a Teatrului ”Gulliver” promite publicului brăilean o reprezentație dinamică, ce îmbină comedia de situație cu comedia de limbaj, într-un construct dramatic tumultuos ce captează publicul prin derularea celor mai variate și contradictorii stări și emoții. Un spectacol ce ilustrează în mod inspirat și de impact ce se întâmplă atunci când noul se ciocnește cu vechiul fel de a fi, cu obiceiuri depășite, idei învechite, comportamente deplorabile și metehne lamentabile, surprinzând întocmai acest contrast, într-o poveste pe cât de veche, pe atât de actuală. Mai sunt câteva bilete pentru această reprezentație, disponibile la: https://www.blt.ro/selectie-locuri.html?evId=11807

Continuând șirul deplasărilor din această perioadă, Teatrul ”Gulliver” pornește duminică la Festivalul Internațional de Animație Sub bagheta lui Merlin Timișoara, pentru a susține o mult așteptată reprezentație a spectacolului ”Alice in Wonderland”, programată în data de 30 septembrie, de la ora 18:00, la Sala Teatrului German de Stat Timișoara. Spectacolul este deja sold out (https://www.bilete.ro/festivalul-international-de-animatie-sub-bagheta-lui-merlin-editia-a-x-a/), așa că se anunță, ca de fiecare dată, o avalanșă de emoții, trăiri și experiențe ce vor coborî adânc în suflet, într-o poveste și printr-o poveste ce este, în final, despre fiecare din noi. 

Nominalizat la Premiile UNITER 2024, la categoria ”Cel mai bun spectacol de teatru de animație/ teatru pentru copii”, ”Alice în Wonderland" este un caleidoscop impresionant de mijloace de expresie artistice și ipostaze scenice inedite și surprinzătoare, inspirat coordonate de regizoarea spectacolului, Ana Crăciun Lambru. Îmbinând fascinația aparte a teatrului de umbre cu muzica live, arta mânuirii păpușilor cu secvențe dinamice de expresivitate corporală, completată de interpretarea artistică, jocul păpușilor humanet cu elemente de proiecție și video mapping, universul lui "Alice în Wonderland" e încărcat de simboluri, mesaje și, mai presus de toate, de emoție și simțire.

Așadar, Teatrul ”Gulliver” este gata să cucerească noi scene și să încânte publicul, indiferent de locul unde va ajunge, cu poveștile și spectacolele sale.

Mai multe informații și detalii cu privire la activitatea Teatrului ”Gulliver” sunt disponibile pe site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro sau pe pagina de facebook: @TeatrulGulliver.

Un weekend cu spectacole pentru toate vârstele  la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale

Un weekend cu spectacole pentru toate vârstele la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale

La GULLIVER - Teatrul Familiei Tale, se anunță un final de săptămână bogat în reprezentații pentru toate vârstele.

Sâmbătă, 20 septembrie, de la ora 19:00, este programat spectacolul ”Necuvinte”, în regia lui Adrian Nour, iar duminică, 21 septembrie, Teatrul ”Gulliver” a pregătit, de la ora 10:30, povestea ”Elefănțelul curios”, pentru micii spectatorii, dar și spectacolul ”Păcală”, la ora 19:00, pentru o seară relaxantă și distractivă în familie.

Spectacolul "Necuvinte", în regia lui Adrian Nou, exprimă, prin inspirate forme artistice și diferite mijloace de punere în scenă, esența a ceea ce poate am uitat, am trecut cu vederea sau am omis în goana noastră cotidiană. Astfel, spectacolul ”Necuvinte” ”vorbește” - aproape fără cuvinte - despre nevoia de apropiere de lucrurile autentice, de noi înșine, de ceea ce contează cu adevărat.

”Elefănțelul curios” este povestea explorării, bucuria descoperirii și entuziasmul jocului. Regia înțesată de umor isteț, energie și dinamism îi aparține Aurelian Iorga. Căutând să cuprindă taina lucrurilor, “Elefănțelul curios” întâlnește, pe parcurs, felurite și năstrușnice animăluțe, ce îi devin, în final, tovarăși de joacă și de aventură. Și, chiar dacă fiecare are un secret, toți înțeleg că bucuria cea mai mare este atunci când împreună se ajută și izbutesc să înfrunte răul.

Ultima reprezentație din această săptămână aduce publicul alături de ”Păcală”, în lumea satului, oferind o lecţie de isteţime celor care încearcă să îi vină de hac. Cu mare dibăcie, eroul reuşeşte să întoarcă roata şi să devină el cel care îi va păcăli pe toţi. Întâmplările sale amuzante dezvăluie un personaj poznaş şi plin de contraste, care îi va captiva pe cei mici și mari, deopotrivă, într-o poveste ce abundă de haz, dar și de învățăminte.

Spectacolele au loc la Casa de Cultură a Studenților din Galați, pe strada Științei nr. 115 (fostul Club S), iar biletele se achiziționează online, accesând link-ul https://bilete.teatrul-gulliver.ro/ sau secțiunea ”Program” din cadrul site-ului instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.

Un weekend cu joc și vervă alături de ”Sânziana și Pepelea” la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale

Un weekend cu joc și vervă alături de ”Sânziana și Pepelea” la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale

La GULLIVER - Teatrul Familiei Tale, finalul de săptămână ne aduce din nou alături de mult îndrăgiții protagoniști ”Sânziana și Pepelea” și a lor poveste încărcată de vervă și umor.

Spectacolul ”Sânziana și Pepelea” de la Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” poartă amprenta creativă a celui mai titrat cuplu de realizatori ai genului: Cristian și Cristina Pepino, iar fiecare reprezentație se remarcă prin gradul sporit de receptivitate și apreciere de care se bucură din partea publicului. Copiii participă activ și interacționează cu entuziasm la depănarea poveștii, transformând „Sânziana şi Pepelea” într-un spectacol mereu proaspăt și atractiv, ce impresionează prin voie bună și oferă zâmbete nemăsurate spectatorilor de orice vârstă.

Adaptarea după Vasile Alecsandri, semnată de Cristian Pepino reprezintă un titlu emblematic din repertoriul Teatrului ”Gulliver”, fiind o producție consacrată, care a beneficiat de o recentă refacere și se bucură acum de o nouă distribuție: Valeria Taban, Andrei Midișan, Adina Ariton, Elena Marin, Andrei Dombrovschi, Nicole Lungu, Eduard Onu, Cosmin Cosma.

Așadar, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” este gata pentru o nouă poveste pe cinste duminică, 14 septembrie, de la ora 10:30, la spațiul de joc de la Casa de Cultură a Studenților din Galați, pe strada Științei nr. 115 (fostul Club S).

Biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând link-ul https://bilete.teatrul-gulliver.ro/ sau secțiunea ”Program” din cadrul site-ului instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.

Drăgălașul Ursică și a lui ”Poveste de pluș” de la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale

Drăgălașul Ursică și a lui ”Poveste de pluș” de la GULLIVER - Teatrul Familiei Tale

Duminică, 7 septembrie, de la ora 10:30, la GULLIVER -Teatrul Familiei Tale, cei mai mici și entuziaști spectatori se bucură de întâlnirea cu micul Ursică și a lui fascinantă ”Poveste de pluș”, un spectacolul ce își propune să îi învețe pe copii despre înțelegerea și rezolvarea problemelor, precum și primii pași în lume, în relație cu ceilalți.

”Poveste de pluș” este un spectacol non-verbal adresat în mod special educației timpurii, ce ilustrează importanța primei jucării a copilului, precum și dinamica uimitoare ce ia naștere atunci când imaginația și curiozitatea își dau mâna, pentru a crea noi povești. Iar poveștile sunt esențiale pentru dezvoltarea celor mici și prin intermediul lor ei descoperă lumea minunată a jocului și creativității.

Universul vizual dinamic și plin de culoare din spectacol se împletește cu cel sonor, ritmat și voios, ambele având drept scop conturarea relației dintre copil și prima sa jucărie care reprezintă, de altfel, și primul lui prieten.

Astfel, în spectacolul ”Poveste de pluș”, Ursică și Rila, două animăluțe de pluș primite cadou de Crăciun, o ajută pe deținătoarea lor, o fetiță cam alintată, să învețe ce este empatia, iubirea, acceptarea și iertarea prin diferite situații la care iau parte împreună. Lor li se alătură și broscuța Oachi, respinsă la început, dar care, într-un final, se dovedește a fi unul dintre cei mai buni prieteni ai fetiței.

Spectacolul beneficiază de aportul creativ original al tinerei echipe de Teatrul ”Gulliver” compusă din: Nicoleta Miru-Cosma, cea care semnează scenografia spectacolului, Cosmin Cosma, responsabil pentru muzica originală și ilustrația muzicală ce conferă ritm și voioșie acestei aventuri jucăușe, și Andrei Ciugulea, cel care completează distribuția spectacolului, dând viață, prin talentul mânuirii, drăgălașului Ursică, protagonistul de seamă al poveștii.

”Poveste de pluș” este o încântătoare experiență pentru grupa de vârstă 0-3 ani, ce surprinde prin puterea imaginației și evidențiază rolul jocului în procesul de descoperire și învățare.

Biletele pentru spectacol se achiziționează online, accesând link-ul https://bilete.teatrul-gulliver.ro/ sau secțiunea ”Program” din cadrul site-ului instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. Spectacolele teatrului se desfășoară la Casa de Cultură a Studenților din Galați, pe strada Științei nr. 115 (fostul Club S).