© 2023 Teatrul pentru copii și tineret „Gulliver”
Pe 31 august, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” deschide noua stagiune de spectacole cu prima reprezentație: ”De mână cu tine”, în regia Danielei Andrei. Începând cu ora 10:30, e timpul pentru joaca fascinantă şi plină de candoare cu lumina şi culoarea, pentru o inedită întâlnire a celor mici cu infinita lor curiozitate, completată de încântare și, mai ales, cu bucuria explorării şi emoţia descoperirii împreună a lumii.
”De mână cu tine” este un spectacol instalație special pentru copiii între 0 și 3 ani și se joacă acum pe scena mare de la Casa de Cultură a Studenților din Galați. Acest spectacol din repertoriul Teatrului ”Gulliver” se remarcă prin faptul că vizează cea mai mică grupă de spectatori și face parte din Programul ”Educație timpurie”, reprezentând primul pas al copilului mic în lumea teatrului, unde, înainte de a înțelege, va simți experiența directă a muzicii, dansului, culorilor – elementele ce îl ajută să își dezvolte și să își definească sensibilitatea, gustul, interesul.
În completare, pentru luna septembrie, Teatrul ”Gulliver” a pregătit un program variat de spectacole atractive pentru întreaga familie:
- Duminică, 7 septembrie, ora 10:30, spectacolul ”Poveste de pluș”, 0+
- Duminică, 14 septembrie, ora 10:30, spectacolul ”Sânziana și Pepelea”, 3+
- Sâmbătă, 20 septembrie, ora 19:00, spectacolul ”Necuvinte”, 10+
- Duminică, 21 septembrie, ora 10:30, spectacolul ”Elefănțelul curios”, 3+
- Duminică, 21 septembrie, ora 19:00, spectacolul ”Păcală”, 4+
Biletele pentru spectacole se achiziționează online, accesând link-ul https://bilete.teatrul-gulliver.ro/ sau secțiunea ”Program” din cadrul site-ului instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. Spectacolele teatrului se desfășoară la Casa de Cultură a Studenților din Galați, pe strada Științei nr. 115 (fostul Club S).
Se anunță, așadar, o toamnă memorabilă și bogată în experiențe artistice, din care nu lipsesc, desigur, noile proiecte. În noua stagiune de la Teatrul ”Gulliver” sunt programate doua noi producții: spectacolul ”Despre greieri si furnici”, în regia Silviei Roman, spectacol care a câștigat ediția din 2024 a concursului de proiecte de regie ProvocART, dar și începerea unui nou spectacol în regia lui Ștefan Lupu.
În plus, Teatrul pentru Copii și Tineret ”Gulliver” va fi prezent și va participa la cele mai importante festivaluri de gen din următoarea perioadă: Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila 2025, Festivalul Internațional de Animație ”Merlin” Timișoara, Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși „Licurici – 80: Povești ce unesc generații” de la Chișinău și Festivalul „100, 1.000, 1.000.000 de povești”, organizat de Teatrul ”Ion Creangă” din București.
Teatrul ”Gulliver” își asteptă cu emoție și bucurie publicul în această nouă stagiune plină de povești, culoare și magie.
Mai multe informații și detalii cu privire la activitatea Teatrului ”Gulliver” sunt disponibile pe site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro sau pe pagina de facebook: @TeatrulGulliver.
Fiecare stagiune este aparte, se remarcă prin noi proiecte și provocări artistice, dar și printr-o multitudine de transformări și dezvoltarea activității în noi direcții. Într-o continuă dinamică a schimbării, Teatrul ”Gulliver” se mișcă, este viu, dar rămâne, totodată, ferm ancorat în misiunea de a aduce în fața publicului său producții relevante, povești care fascinează, impresionează și, mai ales, au ecou și efect asupra celor ce sunt parte din experiența sa artistică.
Astfel, GULLIVER – Teatrul Familiei Tale ajunge la acest final de stagiune cu bucuria și satisfacția de a fi adus la bun sfârșit o serie de proiecte ce au beneficiat de întreaga apreciere a publicului. Printre acestea se numără premiera spectacolelor ”Păhărelul cu nectar”, de Bartolomeu Anania, în regia lui Ștefan Ruxanda și ”Bădăranii”, de Carlo Goldoni, în regia lui Cristian Gheorghe, organizarea celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Internațional de Animație ”Gulliver”, desfășurarea cealei de-a III-a ediții a concursului de proiecte de regie ProvocART, precum și refacerea mai multor spectacole din repertoriul teatrului: ”Sânziana si Pepelea”, ”Muck cel mic”, ”Frumoasa și Bestia”, ”Păcală”.
În completare, Teatrul ”Gulliver” a participat la cele mai importante festivaluri de gen: Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tănăr Iași, Gala Colibri ’75 Craiova, Festivalul Internațional de Animație Sub Bagheta lui Merlin Timișoara, Festivalul de Teatru pentru Copii ”Prichindel” Vaslui, în prima parte a acestei stagiuni, iar în 2025 a ajuns la Festivalul de teatru pentru copii si tineret Imaginarium Ploiești, și Festivalul Internațional de Teatru Arlechino „Caravana poveștilor” Brașov, în cadrul cărora a încântat publicul cu spectacolul ”Sânziana și Pepelea”, în regia lui Cristian Pepino, dar și la Festivalul Internaţional de Teatru ”Poveşti” Alba Iulia, unde a fost prezent cu spectacolul ”Detectivi pe portativ”, în regia lui Cristian Gheorghe.
Ca de obicei, Teatrul ”Gulliver” însoțește și cele mai de seamă evenimente ale începutului de vară, fiind partener la Gala Excelenței în Educație, precum și la activitățile desfășurate în cadrul proiectului Biblioteca Estivală, organizat de Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia”.
Apoi, poveștile și personajele Teatrului ”Gulliver” intră și ele într-o binemeritată vacanță, pentru a putea reveni cu forțe noi si proaspete începând cu noua stagiune, când așteaptă, cu același entuziasm, grabnica reîntâlnire cu ai săi spectatori.
Desigur că noua stagiune aduce noi producții la Teatrul Gulliver, iar până la finele anului sunt programate nu mai puțin de doua premiere: spectacolul ”Despre greieri si furnici”, în regia Silviei Roman, spectacol care a câștigat ediția din 2024 a concursului de proiecte de regie ProvocART, dar și spectacolul ”Aventurile unui motan pe nume Porto”, în regia Nicoletei Miru-Cosma. Totodată, noua stagiunea promite și ea noi refaceri ale unor spectacole apreciate din repertoriul teatrului: ”Pinocchio”, ”Mica Sirenă”, ”O noapte furtunoasă”.
În plus, pentru următoarea stagiune, Teatrul ”Gulliver” pregătește și participarea la festivalurile de toamnă, printre care: Festivalul Internațional de Animație ”Merlin” Timișoara, dar și Gala Internațională a Teatrelor de Păpuși „Licurici – 80: Povești ce unesc generații” de la Chișinău, aceasta reprezentând un prilej de a continua și consolida colaborarea cu Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” din Moldova.
Teatrul ”Gulliver” profită de prilejul încheierii acestei stagiuni pentru a mulțumi spectatorilor care i-au fost alături și s-au bucurat de reprezentațiile și proiectele din această perioadă.
Ca de obicei, mai multe informații și detalii cu privire la activitatea Teatrului ”Gulliver” sunt disponibile pe site-ul instituției: www.teatrul-gulliver.ro sau pe pagina de facebook: @TeatrulGulliver.
ANUNȚ privind
REZULTATUL probei interviu la concursul din data de 27.06.2025
pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a postului de execuție de
OPERATOR LUMINI, grad profesional I
|
Nr. crt |
Număr dosar |
Punctaj |
Rezultat probă practică Admis/respins |
|
1. |
656/11.06.2025 |
87,33 |
ADMIS |
ANUNȚ privind
REZULTATUL probei interviu la concursul din data de 27.06.2025
pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a postului de execuție de
RECUZITER, grad profesional I
|
Nr. crt |
Cod numeric |
Punctaj |
Rezultat probă practică Admis/respins |
|
1. |
646/10.06.2025 |
91,66 |
ADMIS |
Candidații au drept de contestație în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor și le pot depune la Compartimentul Resurse Umane începând cu data de 27.06.2025 ora 15:00 până la data 27.06.2025 ora 16:00.
Secretar comisie concurs,
Felea Sorina-Ioana
Afișat astăzi, 27.06.2025
ANUNȚ
privind rezultatul probei practice a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a
postului contractual de execuție de
OPERATOR LUMINI, grad profesional I
|
Nr. crt |
Număr dosar |
Punctaj probă practică |
Rezultat |
|
1. |
656/11.06.2025 |
88,66 |
Admis |
ANUNȚ
privind rezultatul probei practice a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a
postului contractual de execuție de
RECUZITER, grad profesional I
|
Nr. crt |
Număr dosar |
Punctaj probă practică |
Rezultat |
|
1. |
646/10.06.2025 |
84,66 |
Admis |
Candidații au drept de contestație în termen de 24 de ore de la afișarea rezultatelor și le pot depune la Compartimentul Resurse Umane începând.
Candidații declarați ”Admiși” în urma probei practice se pot prezenta la proba interviu, care se desfășoară în data de 27.06.2025, ora 10.00, în incinta Casei Artelor din Galați, strada Domnească nr.58.
Afișat astăzi, Secretar comisie concurs,
25.06.2025 Felea Sorina-Ioana
Printre spectacolele consacrate și apreciate din repertoriul Teatrului pentru Copii și Tineret ”Gulliver”, se numără și ”Păcală”, un titlu mult îndrăgit și primit cu bucurie de publicul de orice vârstă. În plus, iată că această producție emblematică a Teatrului ”Gulliver” beneficiază acum de o refacere mult așteptată, revenind în fața publicului, în această duminică, cu o nouă distribuție, gata să cucerească scena prin dinamica jocului ce poartă semnătura regizorului Daniel Stanciu.
Așadar, ultima reprezentație din această stagiune ne găsește alături de Păcală, în lumea satului, oferind o lecţie de isteţime celor care încearcă să îi vină de hac. Cu mare dibăcie, eroul reuşeşte să întoarcă roata şi să devină el cel care îi va păcăli pe toţi. Întâmplările sale amuzante dezvăluie un personaj poznaş şi plin de contraste, alături de care copiii învață că cei răi ajung să fie întotdeauna pedepsiţi.
Regizorul Daniel Stanciu reuşeşte să imprime prospeţime jocului, în timp ce scenografia semnată de Vlad Tănase impresionează prin expresivitatea păpuşilor şi autenticul decorului. Toate peripeţiile personajelor sunt punctate de ilustraţia muzicală antrenantă ce îi aparţine lui Jou-Jou Drăgan.
Scenariu lui Cristian Pepino după motive populare este adus la viață de actorii din distribuția spectacolului ”Păcală”, într-o formulă completată și îmbunătățită: Eduard Șișu/ Eduard Onu, Marian Sterian/ Andrei Cigulea, Aurelian Iorga/ Cosmin Cosma, Nicole Lungu, Miruna Dobrotă, Elena Marin, Andrei Midișan, Mihai Caragaţă.
Spectacolul are loc la Casa de Cultură a Studenților din Galați, pe strada Științei nr. 115 (fostul Club S), iar biletele se achiziționează online, accesând link-ul https://bilete.teatrul-gulliver.ro/ sau secțiunea ”Program” din cadrul site-ului instituției: www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.


